Dragă Barbi! Am citit povestea de mai multe ori, mai întâi cu voce tare, împreună cu Andorka. Ar fi trebuit să vedeți zâmbetul de pe fața lui când am început să o citim. La sfârșit, l-am rugat să-mi spună despre ce este vorba. Mi-a povestit despre spiriduși și despre ce s-a întâmplat, pe scurt, dar foarte exact. Eu, pe de altă parte, puteam vedea în spatele ei, foarte mult. Descrii foarte bine viața reală în această lume de basm, se vede clar cine sunt spiridușii, ce înseamnă valizele, visele îndrăznețe, călătoria în sine, îndrăzneala… totul dă de gândit, cu siguranță voi reflecta mult mai mult asupra ei. Pentru cei mari, acest basm înseamnă cu totul altceva decât pentru copii. Le poate da oamenilor bolnavi un sentiment de speranță, puterea de a suporta povara, pentru că pot rezista. O recomand din toată inima tuturor celor care se străduiesc, dar și celor care nu se străduiesc, pentru că de multe ori gențile ușoare zboară și deodată ne trezim că purtăm valize grele.

Am cunoscut-o pe Nan Barbi la Școala Waldorf când eram în anul trei. Am simțit imediat că ceea ce avea să ne ofere nouă, copiilor, era ceva foarte special și foarte diferit. Am simțit că, în calitate de adult, a înțeles acea lume de basm în care îmi plăcea să mă aventurez când aveam 10 ani. Apoi, când am intrat pentru prima dată în sat, am fost imediat fermecat de lumea minunată pe care am văzut-o acolo. După aceea, mi-am petrecut toate vacanțele de vară și după-amiezile de miercuri în satul artiștilor, până când am crescut. A devenit a doua mea casă și a doua mea familie. Acele experiențe pe care le-am trăit acolo, alături de ceilalți copii din Satul de Artă, sau cum ne spunem noi, „sătenii”, au devenit cele mai frumoase momente ale copilăriei mele. Acolo am dobândit o bună parte din valorile mele morale actuale și încrederea în sine pentru a crea. Mătușa Barbi mi-a oferit o fundație și un fundal suficient de sigur pentru a-mi deschide aripile, pentru a evolua și pentru a mă putea arăta lumii. Ea m-a încurajat mereu, a crezut în mine, iar fără asta, simt că nu aș fi reușit să reușesc în lumea adulților. Mătușa Barbi va fi întotdeauna un exemplu și o prietenă de poveste pentru mine. Iar Art Village este un loc în care pot găsi întotdeauna liniște, înțelegere, prieteni vechi și afecțiune. Îi sunt foarte-foarte recunoscătoare pentru că m-a făcut să o cunosc și pentru că mi-a oferit o copilărie atât de frumoasă în sat.

Și ce înseamnă pentru mine Satul Artiștilor? Trecutul meu, prezentul și viitorul meu. Barbi și cu mine am fost aduși împreună de zâne acum mai bine de 10 ani. M-am întors la ea ca spectator, apoi ca mic elf instructor de yoga, apoi ca femeie însărcinată, apoi ca mamă. Acolo, în fortăreața care a prins viață pentru prima dată în propria casă, iar mai târziu a crescut și a devenit un Art Village. Este amuzant să mă gândesc la faptul că, în diferite etape ale vieții mele și în diferite calități ale ființei mele, am reușit să fac parte din ceea ce ea a dăruit și continuă să dăruiască până în ziua de azi. Nu este altceva decât existența pașnică, echilibrată. Să fii în prezent. Să fii în prezentul fericit. Acesta este poate cel mai greu lucru din viața de azi, să fii prezent, dar am reușit să o fac, întotdeauna. Ești vrăjit de momentul în care intri pe ușă și vezi primul spiriduș, de felul în care zânele atârnă peste tot, de felul în care melcii se târăsc și zânele îți zâmbesc și apoi, deodată, simți mirosul de lavandă. Este ca o oază magnifică în deșert, după care toată lumea tânjește, și sufletul însetat al fiecăruia s-ar scălda în această apă. Sunt nespus de recunoscător că mă pot bucura să înot în această existență timp de mulți, mulți ani, în acest nor de iubire, atunci când sunt acolo. Îi doresc încă mulți ani acestui regat de zâne, pentru ca mai mulți copii și adulți, mari și mici, să poată continua să experimenteze ceea ce este greu de descris în cuvinte: o ființă plină de bucurie.